*Acest articol include două perspective despre același subiect – lucrarea vandalizată a Annei Leporskaya*

Vești din Rusia: paznic confuz vandalizează o lucrare de artă și ridică cota de piață?

Delia Bran, istoric de artă

Cum în ziua de astăzi totul este despre Rusia ne-am gândit că și din lumea artei ar merita să vedem o știre din vastele ei meleaguri. Mai exact, știrea vine din Ekaterinburg de la galeria de artă Yeltsin Center unde un paznic a vandalizat o lucrare de artă a artistei avangardiste Anna Leporskaya.

Ce s-a petrecut de fapt? Se pare că paznicul, un fost combatant în războiul din Cecenia, a desenat perechi de ochi pe fețele fără chip din pictura artistei. Acesta susține că nu prea înțelegea pictura, iar la îndemnul unor tineri, el a desenat ochii în manieră proprie, pentru a da mai multă expresivitate fețelor. Paznicul regretă fapta, înțelegând pagubă făcută. Pictura fusese anterior evaluată la suma de 1 mil $. Lucrarea a fost foarte prompt trimisă spre restaurare în laboratorul muzeului Tretiakov de la Moscova. Specialiști de acolo au evaluat, la rândul lor, paguba și au decis că nu este ireversibilă. Așa încât, pictura va reveni la stadiul ei inițial. Acum, deși se pare că această vandalizare a scăzut valoarea de piață a lucrării, eu sunt de părere că ea a crescut-o.

Să privim știrea și în context mai larg. În momentul actual, până în aprilie 2022 o expoziție dedicată artistei se află pe simezele Muzeul de Stat al Rusiei (The State Russian Museum). Expoziția valorifică o donație de arhivă ce a aparținut artistei și care, pune sub o lumină nouă arta ei. Artistă polivalentă, cunoscută mai ales pentru influențele pe care Malevich le-a avut în pictura ei, se revelează acum lumii ca o artistă designer de obiect foarte înzestrată. Prin ajutorul  lui Nikolai Suetin, și el fost elev al lui Malevich și artist șef la fabrica de Porțelan din Leningrad, Anna Leporskaya ajunge să își exercite talentul de designer în arta portelanului. Așa încât, ea a fost o artistă cu o creație proprie, pe care publicul din toată lumea are acum ocazia să o (re)descopere.

Așa încât, chiar dacă cele două povești s-au sincronizat, vandalizarea din Ekaterinburg cu expoziția de la Muzeul de Stat al Rusiei din Sankt Petersburg, ele defapt au repus în discuție creația unei artiste ruse importante a secolului trecut, fapt care, în realitate, a ridicat cota ei de evaluare.

Cine este de vină – o discuție despre educația artistică

Silvana Dulamă-Popa, curator

Zilele acestea circulă pe internet, spre stupoarea / amuzamentul internauților știrea care spune așa:

Pictură de 1 milion de dolari vandalizată după ce un paznic plictisit a desenat pe ea cu un pix

Dincolo de consecințele reale ale acestui fapt (vorbim totuși despre o lucrarea pictată între 1932 și 1934), cred că se vorbește prea puțin despre motive și prea mult despre vina paznicului.

În majoritatea societăților contemporane (chiar și în cele considerate foarte civilizate), o educație bazată pe o mai bună înțelegere a importanței lucrărilor de artă este rezervată unui număr limitat de oameni. Asta atrage după sine un interes scăzut pentru acest domeniu și o barieră care de cele mai multe ori este greu de trecut, aducând prejudicii de ambele părți.

Ce se întâmplă cu artiștii și cu stabilitatea lor financiară?

Dacă arta reprezintă cea mai bună formă de dezvoltare a creativității și imaginației, de ce alegem să punem copiii în cutiuțe prestabilite și să îi îngrădim?

Cum rezolvăm problema educației elementare la nivel mondial legată de ceea ce reprezintă de fapt arta?

Este cunoscut faptul că regimurile totalitare vizează de cele mai multe ori îngrădirea acestui domeniu și asta în sine ne spune ceva despre cât de important este să integrăm arta în educație și la ce ne ajută – cel mai adesea la o libertate a spiritului care atrage după sine libertatea de a fi cine ești cu adevărat, de a avea propriile păreri și opinii.

Revenind la subiectul arzător al zilei, aflăm că lucrarea aparține artistei Anna Leporskaya, iar paznicul plictisit a adăugat două perechi de ochi unor siluete figurative. Dar până la urmă, cum împărțim vina? Avea idee paznicul despre însemnătatea acestei lucrări? Sau mai bine zis, i-a spus cineva?

Ar fi un moment bun să deschidem o discuție mai largă referitoarea la raportarea la artă și să punem întrebarea care arde: de ce? Deși Rusia este o țară cu o bogată moștenire culturală, probabil situația nu este diferită de România, iar accesul la artă și educația în acest domeniu rămân destinate celor care au deschidere în această direcție și celor cu potențial financiar.

Probabil că paznicul nu a conștientizat până la capăt gravitatea faptelor sale – dacă ne gândim la cât de des arta modernă și contemporană a stârnit afirmația „și copilul meu poate desena asta”, atunci avem o imagine și mai clară. Plus că atunci când vorbim despre o lucrare de artă din perspectiva ei de simbol al unei etape din istoria artei, trebuie să cunoaștem toate datele – adică revenim la ideea de educație artistică.

Este similar cu momentul în care îi spunem unui copil să nu atingă aragazul fierbinte – el o va face dacă nu îi dăm un motiv pentru care este bine să nu facă asta. Dacă nu îi explicăm suficient de clar ce i se poate întâmpla.

La fel stă treaba și cu arta. De ce nu este bine să punem mâna pe o lucrare și de ce este interzis să intervenim asupra ei?

Oare paznicul a încercat firesc să exprime o creativitate inhibată printr-un gest care i-a adus după sine faima? Ce-ar crede artista despre toată această încurcătură?