Abonează-te la newsletter

Abonează-te la newsletter și îți garantăm doza periodică de artă.

Van Gogh și Japonia

Japonia reprezintă pentru culturile din vest o continuă sursă de inspirație, un mister nedescifrat, o lume exotică, aproape nepământeană. Ceva de neatins. Biletele de avion sunt de obicei peste bugetul pe care îl alocăm unei excursii, așa că tot ce ne rămâne de făcut este să citim despre Japonia și să căutăm informații pe internet, în speranța că într-o zi vom ajunge să cunoaștem această țară măreață, atât de diferită de cotidianul nostru.

Această fascinație nu s-a născut recent. Cel mai nou film prezentat la Happy Cinema, Van Gogh și Japonia, prezintă legătura strânsă dintre operele artistului și stampele japoneze.

În istoria artei europene, sursele de inspirație au fost mereu căutate în locuri în care încărcătura spirituală domină încărcătura materială. Cumva, suntem un continent cu o bogată istorie culturală, dacă e să ne gândim la arhitectură, pictură, sculptură, dar foarte săraci în materie de spirit. Spre deosebire de japonezi, minimalismul nu ne caracterizează și nu ni-l asumăm conștient, la nivel de suflet, ci mai degrabă îl îmbrăcăm în curent artistic și încercăm să trăim cu el. Probabil tot dintr-o dorință de a ne întoarce către sine.

Una din picturile lui Van Gogh care mă fascinează de mulți ani este „Almond blossom”, pe care involuntar o asociam cu Japonia, o țară despre care știu cam tot atât cât știe oricine dintre noi: geishe, kimono, cireși infloriți și, dacă suntem norocoși, am văzut măcar o dată, pe undeva, celebrele valuri are lui Hokusai.

Ceea ce nu știam până ieri este influența majoră pe care această țară a avut-o asupra unuia dintre cei mai celebri pictori din toate timpurile.

Firul poveștii se împarte în trei direcții care ajung să formeze o împletitură fabuloasă. Pe de o parte, se vorbește despre Japonia, a cărei deschidere față de Vest a fost minimă timp de decenii întregi, tocmai pentru conservarea tradițiilor. Pe lângă asta, vorbim despre o cultură fundamental diferită de cea cu care suntem obișnuiți și, pentru că omul caută mereu soluții pentru întrebările care îi pot schimba viața, era firesc să-și îndrepte atenția asupra acestei țări care părea să aibă toate răspunsurile.

În anii 1800 – 1900, lumea artei era în continuă schimbare. Artiștii devin tot mai independenți din punct de vedere creativ, se eliberează de canoanele sociale și culturale, părăsesc pictura de atelier și caută în exterior răspunsuri la drame interioare, se depărtează de portretele menite să flateze și caută absurdul, emoția, intruchiparea unei societăți care pare să-și modifice fața atât de mult, încât și arta necesită schimbări majore pentru a rămâne relevantă. E firesc că în toată această ambuscadă căutările artiștilor s-au îndreptat către simplitate. După secole de detalii amănunțite, de analize precise și de respectarea regulilor, dorința era de evadare. Japonia oferea exact asta: stampele japoneze erau întruchiparea unei simplități de neatins, prin modalitatea unică de a reda scene din viețile de zi cu zi ale unui popor atât de diferit.

Pentru Van Gogh în particular, căutările merg dincolo de imagine. O viață plină de greutăți aduce după sine o dorință de liniște și de căutare sufletească, în care soluția pare să fie exact minimalismul. Ceea ce subliniază documentarul Van Gogh și Japonia este faptul că Van Gogh nu dorea să copie. El dorea să transforme, să însușească, să descifreze o nouă modalitate de exprimare artistică, care să ne facă să contestăm întreaga noastră existență.

În jurul anului 1888, Van Gogh, care locuia la Paris împreună cu Theo, fratele și confidentul lui, singurul său sprijin permanent, cumpără o colecție de 660 de stampe japoneze, cu scopul de a le revinde și, astfel, să poată să se întrețină fără ajutorul fratelui său. Dar ceea ce se întâmplă îl duce pe artist pe un alt drum. Ochiul să creativ găsește în aceste lucrări baza pentru o nouă artă, așa că în loc să le vândă, decide să le expună într-o cafenea și să le ofere cadou prietenilor săi pictori. Așa începe aventura lui cu Japonia, o japonie pe care nu o vizitează vreodată, dar care în mintea lui se conturează și crește asemeni unui bulgăre.

Îmi spun mereu că sunt în Japonia aici. Ca atare, trebuie doar să deschid ochii și să pictez ceea ce văd în fața ochilor.

Van Gogh, Septembrie, 1888

Chiar și plecarea sa în sudul Franței reprezintă o căutare a acestei Japonii care i se instalează în suflet sub forma unui refugiu, unui răspuns la vechile sale probleme și deziluzii. În această perioadă începe să picteze în maniera sa recognoscibilă astăzi. Preia de la japonezi culorile tari, perspectiva largă și atenția pentru cele mai mici detalii ale naturii, ca un respect pentru creatoarea supremă. Vine cu tușele puternice și cu subiectele din viața lui de zi cu zi: o cameră austeră pe care o numește locuință, câmpurile din Provence, podurile rabatabile, oamenii pe care îi întâlnește. Subiectele sunt fie plasate grandios în prim plan, ignorând regulile de perspectivă, fie se raportează la întinderi vaste, ale căror detalii fine le urmărește până la linia orizontului, lucrând fiecare floare și fiecare bucată de pământ.

Ce se alege de Van Gogh și de această Japonaiserie pe care și-o construiește în minte? Răspunsul nu e ușor și nici fericit: Van Gogh își dă seama că această fantezie nu face decât să-l distrugă, așa că finalul se apropie cu pași rapizi, lăsând în urmă lucrări care cuprind în ele atâta emoție încât poți parcurge în minte un drum Franța – Japonia.

Documentarul Van Gogh și Japonia nu mai rulează la Happy Cinema, dar sigur găsiți informații despre el pe internet. Alte documentare de acest gen vă așteaptă la Happy Cinema, în Liberty Center, de la orele 19:00. Găsiți mai multe informații aici.

Imagini: Pinterest

  1. Van Gogh – Almond Blossom
  2. Van Gogh – Biserica din Auvers
  3. Hokusai – Marele Val
  4. Van Gogh – Pere Tanguy
  5. Colaj Stampă Japoneză și Reproducere de Van Gogh
  6. Van Gogh – La Mousme
Post Author
tloa

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *