Abonează-te la newsletter

Abonează-te la newsletter și îți garantăm doza periodică de artă.

Ubu și culoare – expoziția Aurel Pătrașcu de la Academia Română

Acum aproape un an de zile stăteam la o masă față în față cu artistul Aurel Pătrașcu pentru o discuție tip interviu. Eu întrebam, dumnealui răspundea. Începusem o colaborare pentru o expoziție și până atunci nu apucasem să avem alte discuții în afară de cele tehnice – ce picturi punem, în ce loc. Ce am descoperit în acea după-amiază m-a fascinat pentru totdeauna. Dincolo de lucrările fabuloase pe care le crează stă o bază solidă și plină de povești rupte din fantastic, așa cum numai un artist adevărat le poate primi de la viață. Am discutat despre cum a început să picteze, despre ce înseamnă pictura, cum e să fii ales ca expozant de un galerist mic cu joben din Paris care consideră că e necesar ca opera ta să stea alături de lucrările lui Picasso și despre cum organizezi cele mai mari târguri de artă din România, într-o perioadă în care țara noastră abia își revenise din comunism.

A fost o discuție în care am învățat de la dumnealui cât nu am învățat de la alții în ani. Așa că, până facem un interviu pentru The Life of an Artwork, nu am cum să nu vă invit să-i admirați universul.

Unde? Biblioteca Academiei Române, Calea Victoriei,125

Când? Până pe 9 iunie.

Facebook event: aici

Pentru că indiferent ce ecran magnific aveți acasă, lucrările lui Aurel Pătrașcu merită trăite „în carne și oase”.

Post Author
Silvana Dulamă-Popa

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *