Abonează-te la newsletter

Abonează-te la newsletter și îți garantăm doza periodică de artă.

Toate drumurile duc către artă

…Sau cel puțin asta pare să se întâmple în ultimii ani în România. Una dintre expresiile des utilizate de români este „Artă, domnule” – adică ce ai făcut e atât de „mișto” încât comparăm cu ceva despre care nu avem habar, dar știm că e „foarte minunat”.

Arta de a construi, arta de a decora, arta de a mânca, arta de a fi, arta de a nu fi, arta papiotelor de ață, arta de a te îmbăta, arta de a fuma, arta de a merge la birou, arta de a trăi, arta de a fi fericit…

Treci pe lângă o casă în construcție și pe gard ai să vezi scris „Arta de a construi cu spor”. Zilnic, probabil că zeci sau sute de oameni, în funcție de zona unde este amplasată clădirea, citesc cuvântul artă.

Patru litere, două silabe și atât de multe înțelesuri. Ne întrebăm totuși de ce am ajuns să încărcăm cu înțelesuri fără rost un cuvânt care a pornit revoluții și care a schimbat mentalități.

Definiții și lucruri științifice

Conform DEX, sursa tuturor eșecurilor și victoriilor din viața unui român, artă înseamnă următoarele:

„Activitate a omului care are ca scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară).”

Așadar, definiția cea mai la îndemână ne spune foarte clar că în lipsa unei valori estetice nu putem numi un produs final artă. Faptul că mâncăm doar mâncare moleculară nu înseamnă că am inventat o artă.

Pentru că arta nu se inventează. Contrar proprietății ei de a fi deschizătoare de drumuri, gânduri și universuri paralele, arta a pornit de la propriul ei drum și încă îl urmează. E adevărat că în timp drumul s-a umplut de copaci și flori, dar arta a rămas la bază o activitate spirituală și mentală. Dacă nu pornește din gând și din suflet, dintr-un concept care poate întoarce lumea pe dos, arta își pierde proprietățile și rămâne doar lucru manual sau, cel mult, meșteșug.

Pentru a renova o casă nu trebuie să fii artist. Și nici nu trebuie să gândești un concept care să schimbe percepția unei generații. Trebuie doar să știi să îmbini materiale și să dai cu var, activități care se bazează pe legile fizicii, nu pe cele ale inimii.

Să știm sau să nu știm

E uman să nu știi și e la fel de uman să vrei să înveți. E uman să greșești și e uman să-ți dorești mereu ceva mai mult.

Despre artă se știu întotdeauna puține lucruri. Pentru că e imposibil să cuprinzi într-o definiție gândurile a mii de artiști care au creat de-a lungul multor secole. Iar paginile unei cărți sunt limitate și încărcate de definiții și teorii inventate de oameni pentru a putea așeza arta pe categorii în sertare de bibliotecă.

Dar arta nu aparține sertarelor de bibliotecă și nici nu este făcută pentru toată lumea. Și asta nu pentru că nu există în fiecare dintre noi un gând sau un sentiment prin care să ne putem identifica cu un artist, ci pentru că nu toți avem răbdarea și dorința necesară pentru a cerceta.

Nu toți putem să ne punem față în față cu cele mai ascunse trăiri și să acceptăm că în noi pot trăi monștri sau zâne cu aripi de nisip, fiindcă noi toți am fost învățați să fim din carne și oase.

Îmblânzirea scorpiei

Ce rămâne de făcut atunci când vrem totuși să transformăm carnea în praf de scoică sau vrem să fim creatorii unei lumi de vis? Ei bine, atunci decidem că noi de fapt suntem artiști pentru că zilnic lucrăm la ceea ce alții numesc „artă”.

Așa îmi imaginez că a apărut moda cu „artă”. Exista o perioadă în care oriunde vedeam cuvântul „artă” mi se stârnea o curiozitate imensă și cercetam cu speranța și certitudinea că voi găsi la celălalt capăt un artist minunat, care îmi va pune la picioare o lume nouă. De cele mai multe ori, la celălalt capăt găseam dezamăgire și încă o afacere mică ce își dorea să pară… mare.

Când și unde s-a pierdut sensul și adevărata semnificație a artei? Să fie oare în libertatea de creație pe care am obținut-o după 1990 și care ne-a făcut să credem că suntem cu toții artiști?

Vina colectivă

Dar dacă vina e colectivă? Începând cu anii 2000 , arta a devenit o preocupare tot mai des întâlnită în anumite cercuri sociale datorită credibilității pe care o oferă. Să fii colecționar de artă sau să știi câte ceva despre artă a fost dintotdeauna un mijloc prin care îți crește prestigiul în cercul de cunoscuți și nu numai.

Asta ne face vinovați pe noi toți: pe cei care au popularizat acest cuvânt folosindu-l pentru propria imagine, pe cei care l-au preluat în activitățile zilnice, dar mai ales pe cei care au ales să-l accepte fără să-l înțeleagă.

Poate că a venit momentul să dezgropăm semnificații și simboluri. Poate că a venit momentul în care trebuie să înțelegem „despre ce este vorba în propoziție”. Asta înseamnă să învățăm din nou despre lume și societate privite cu alți ochi. Asta înseamnă să acceptăm kitsch-ul și să avem curajul să spunem: „Eu nu știu ce înseamnă artă. Dar vreau să învăț.”

Sursa photo: Pinterest / Wikipedia

Post Author
Silvana Dulamă-Popa

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *