Abonează-te la newsletter

Abonează-te la newsletter și îți garantăm doza periodică de artă.

Șase ani de Romanian Design Week

Nici nu-mi mai amintesc exact ce s-a întâmplat la prima ediție de Romanian Design Week, dar îmi amintesc că au existat o grămadă de discuții despre acest eveniment. S-a spus că este un eveniment mare, inedit, necesar, cool, pentru toată lumea, care te inspiră, relaxant, surprinzător, experimental și multe multe altele, că nici nu-mi mai amintesc.

Și uite că au trecut șase ani în care am ratat o singură expoziție, cea de anul trecut, și sper să recuperez anul acesta cu vârf și îndesat. Luna mai este în general o lună plină de evenimente culturale, dar recunosc ca RDW e printre preferatele mele.

Rar se întâmplă ca un eveniment cultural să reușească să genereze atâtea discuții, apropieri, prietenii, colaborări și mișcări. E suficient să urmărim lista cu evenimentele conexe ca să înțelegem că RDW nu mai e de multă vreme doar despre design și arhitectură, granițele s-au dizolvat și a devenit de fapt o adunare culturală atât de necesară.

Pentru cei care lucreză în industriile creative e un motiv de întâlnire și de analizat ce mai e nou pe piață, pentru cei pasionați e un eveniment relaxant, care îți trezește creativitatea și te face să pui mâna pe foarfec și să-ți tai în sfârșit blugii aia așa cum tot zici că o să faci sau să te duci o tură la un magazin de bricolaj și să-ți personalizezi livingul.

Mai rămân cei care până acum nu erau familiarizați cu domeniul cultural și cu industriile creative, dar care află cumva de RDW. Fie că îi obligă prietenii să meargă, fie că sunt bombardați de această informație, un lucru e cert: interesul pentru design și cultură crește de la an la an.

Așadar, eu zic că între 19 și 27 mai e suficient timp să vă faceți drum la Palatul Telefoanelor, acolo unde puteți vizita expoziția centrală RDW. În acest an, organizatorii și-au propus să demonstreze „potențialul creativității de a deveni un adevărat instrument de coeziune comunitară, un ingredient util în procesele de regenerare și devoltare urbană, dar și o resursă pentru strategiile de dezvoltare economică”.

Cât despre evenimentele conexe, cu siguranță pe Diploma și Cartierul Creativ trebuie să le notați în calendar, iar din seria recomandărilor mai mult decât subiective, câțiva din prietenii mei vor expune la Fusion Arts. Pe lângă decorurile și arhitectura Palatului Noblesse, care sunt în sine spectaculoase, mai aveți ocazia să vedeți și expoziția de artă și design, unde în fiecare an se strâng câțiva artiști care nu au cum să te lase indiferent.

Expoziția centrală RDW 2018

Palatul Telefoanelor

Calea Victoriei 35

Program: 19 – 27 mai//10.00 – 22.00

Co-producător: Institutul Cultural Român

Prezintă cele mai bune lucrări de design, arhitectură și arhitectură de interior din România din ultimul an. Lucrările au fost selectate de boardul creativ RDW, din care fac parte: Adrian Soare, arhitect partener CUMULUS, Domnica Mărgescu, director de modă Elle, Maurice Munteanu, editor de modă Elle, Mihai Gurei, Creative Director și Owner Intro, Ovidiu Hrin, Synopsis, Ștefan Ghenciulescu, arhitect, publicist şi cercetător în domeniul arhitecturii şi urbanismului, redactor-şef al revistei Zeppelin, conferenţiar universitar în cadrul UAUIM. Arhitectura expoziției este semnată de arh Attila Kim.

 

Show Off RDW2018

Palatul Universul (Str. Ion Brezoinau nr 23-25)

Program: 19 – 27 mai

Ajuns la cea de-a doua ediție, Show Off RDW este un format special, inițiat și inspirat de UniCredit Bank, care se va traduce într-o serie de expoziții și evenimente punctuale: Expoziția Diploma Selected, Expoziția UYDA by Ubikubi, o ediție specială CreativeMornings, într-o ediție Lady Steps, cu tema Stories that Matter, dar și într-o serie de evenimente care vor avea loc la Linotip – Centru independent coregrafic.

Evenimente conexe

19 – 27 mai

Evenimentele conexe Romanian Design Week trasează harta spațiilor și a inițiativelor care promovează și încurajează dezvoltarea designului și a industriilor creative locale.

Programul complet al evenimentelor conexe în anexa 1 și aici.

Evenimentele Conexe sunt susținute de Rompetrol.

RDW glo Lounge

Str Millo nr. 8

Program: 19 – 20 mai//10.00 – 22.00

Un spațiu dedicat socializării, RDW Lounge este un nou format menit să încurajeze networking-ul și să aducă împreună actorii interesați de aceste industrii creative, într-un cadru informal.

RDW Awards by glo

Apollo

Miercuri, 23 mai//acces doar pe bază de invitație

RDW Awards sunt o serie de premii menite să încurajeze excelența și să promoveze designerii care semnează proiecte remarcabile. Acestea vor fi oferite atât proiectelor din cadrul expoziției centrale care se remarcă printr-o abordarea inedită, cât și celor mai promițătoare nume noi din cadrul evenimentului, din dorința de a celebra și aplauda ce are designul românesc mai bun de oferit în 2018.

Weekend în Cartierul Creativ

19 – 20 mai

Weekend în Cartierul Creativ își propune să încurajeze utilizarea responsabilă, inteligentă și creativă a spațului public, să genereze dialog și coeziune între diverși actori implicați în industriile creative locale.

Cu această ocazie se va lansa și primul număr al ziarului Cartierul Creativ și veți putea vizita și Cartierul Creativ Hub+Store, un proiect susținut de Startarium.

Tot în acest weekend va avea loc și prima ediție a seriei de pietonale în Cartierul Creativ – un  proiect finanțat în cadrul campaniei „Propune pentru București” de către Primăria Municipiului București, prin centrul cultural al Bucureștiului, ARCUB. Primele pietonale deschise publicului vor fi străzile Matei Millo și Ion Oteteleșanu.

Cartierul Creativ Hub+Store

18-27 mai//10.00-22.00

19 mai//10.00- 00.00

Spațiul, situat pe Calea Victoriei 46,  va prezenta o selecție de produse curatoriate care s-au remarcat de-a lungul ultimilor ani prin fezabilitate și succes pe piață.

 

Mai multe informații despre programul complet RDW aflați pe aplicația de mobil THE INSTITUTE, pe www.institute.ro și paginile de facebook RomanianDesignWeek.

Post Author
Silvana Dulamă-Popa

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *