Abonează-te la newsletter

Abonează-te la newsletter și îți garantăm doza periodică de artă.

O operă de artă vie – Festivalul Internațional de Teatru Studențesc Hyperion

E întâmplător oare că avem atâtea simțuri fizice și atâtea abilități psihologice? Cu siguranță nu, iar existența artei o dovedește. Emoțiile și senzațiile pe care le trăiești în prezența unei opere de artă sunt răspunsul cel mai elocvent. În funcție de tehnică, folosim un simț sau mai multe. Sculptura ne face mai tactili, instalațiile luminoase de antrenează ochii, cele sonore auzul, mirosul de vopsea care atârnă greu într-un muzeu ne amețește nările.

Uneori, o lucrare de artă devine mai complexă și îți antrenează mai multe simțuri deodată. Așa se face că ne-am lăsat prinși într-un proiect care are loc la sfârșit de săptămână: Festivalul Internațional de Teatru Studențesc Hyperion.

Dintre toți artiștii, cei mai nedreptățiți sunt cei în devenire, iar acest festival dedicat studenților și masteranzilor și-a propus să schimbe situația.

În perioada 1-3 iunie, Sala Gloria din București o să-și deschidă ușile în așteptarea voastră, iar gazdă va fi Facultatea de Arte din cadrul Universității Hyperion. O să fiți spectatori, susținători, critici și, cel mai important, o să vă bucurați de trei zile de teatru, expoziții și workshopuri. Intrarea este liberă.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 și implicarea Organizației Internaționale a Francofoniei, astfel că prima zi de festival este dedicată Francofoniei, fiind prezentate spectacole în limba franceză, în prezența unor invitați de marcă din Franța și Belgia.

Festivalul este compus din mai multe secțiuni: reprezentații ale spectacolelor selectate, conferințe, ateliere de creație și master-class-uri atât pentru studenți, cât și pentru elevii din liceele vocaționale cu profil Actorie, încurajați astfel să participe la toate activitățile din cadrul festivalului.

La festival vor participa trupe de teatru studențești de la mai multe universități de profil din țară și străinătate, specializările ARTA ACTORULUI, PĂPUȘI-MARIONETE, REGIE TEATRU și COREGRAFIE.

Organizatorii spun despre festival că „nu este o competiție, ci o sărbătoare dedicată tinerilor creatori de teatru. Evenimentul este gândit să le permită atât studenților, cât și profesorilor să facă schimb de idei și experiențe, încurajând colaborările”.

Știm că pe 1 iunie e ziua copilului și nu vrem nicidecum să treacă nesărbătorită, așa că vineri este ziua dedicată copiilor, fiind așteptate mai multe spectacole de copii de la teatrele din țară.

Și foaierul sălii Gloria are un rol important, pentru că va găzdui expoziția de fotografie „Umbre”, organizată în parteneriat cu revista The Light Design. Expoziția este o trecere în revistă a spectacolelor recente din România care au beneficiat de un concept de light design pe măsură. Ce înseamnă pe măsură? Asta veți putea afla pe 2 iunie la atelierul dedicat luminii în teatru, susținut de lighting designerul Alin Popa. Atelierul este susținut de cei de la Lights up.

Așadar, deschideți calendarul și notați: de pe 1 pe 3 iunie vibrăm împreună cu studenții la Festivalul Internațional de Teatru Studențesc Hyperion. Teatrul nu e altceva decât o operă de artă cu personaje vii.

Evenimentul pe Facebook aici.

Revista The Light Design aici.

Pentru informații despre Lights up, dați click aici.

 

Post Author
tloa

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *