Abonează-te la newsletter

Abonează-te la newsletter și îți garantăm doza periodică de artă.

Mirela Vasile: Ferice de acei artiști pe care izolarea i-a găsit cu materiale suficiente de pictură și au găsit pacea să creeze

Nimic în viață nu e întâmplător, iar întâlnirea mea cu artista Mirela Vasile a fost sigur una care mi-a schimbat viața. Ne-am cunoscut la cursurile de masterat și, deși nu eram încă prietene, ne apreciam discret una pe cealaltă.

Mirela este genul de femeie curajoasă și luminoasă, care privește obstacolele cu seninătate și curaj și care debordează de energie și zâmbete. Coexistă în ea femeia pragmatică și femeia creativă, completându-se una pe cealaltă precum două albine care lucrează la aceeași matcă.

Sunt aproape doi ani de când Mirela a lăsat în urmă Bucureștiul și un job 9-to-5 la o corporație pentru viața liniștită dintr-un sătuc din Franța. A plecat pentru că voia să se dedice picturii, pentru că, așa cum simte orice artist, orice zi fără pensula în mână este o zi în care te trădezi pe tine însuți.

TLOA: Cine ești tu, Mirela Vasile?

Mirela: Este foarte greu să vorbești despre tine însăți. Sunt doar un om care încearcă să-și rezolve din conflictele interioare, care încearcă să fie fericit și mai bun. Am fost mereu creativă, dar iubeam și științele exacte. De aceea cred că am atât diplomă în arte vizuale, cât și diplomă de inginer textilist. Mereu această dualitate care m-a urmărit de-a lungul vieții… Și poate acesta este motivul pentru care am căutat un job full-time în care trebuia să fiu organizată și să utilizez programe tehnice deloc creative… Dar ceva îmi lipsea, acea libertate de artist și acel timp necesar pentru explorarea creativității… Eu nu am reușit să le împac pe amândouă, „the life after 5 o’clock” pentru mine nu era suficient. De aceea am hotărât ca toate aptitudinile dobândite la job să le pun în practică în domeniul artistic în care azi este nevoie să fii și antreprenor, și bun comunicator, și organizator de evenimente și foarte meticulos ca să reușești. Acesta a fost traiectul meu.

TLOA: Când și de ce ai decis să pleci din România?

Mirela: Plecarea mea din București nu este o fugă, ci pur și simplu un răspuns la o chemare, pe care din fericire am ascultat-o și căreia mă supun. Simt o regăsire senină și nostalgică aici, într-un sat izolat din Sudul Franței, însă pentru că Bucureștiul și Oradea, orașul unde m-am născut, au rămas în sufletul meu, mă întorc mereu cu drag cu gândul la ele. Am plecat însă la timpul potrivit pentru mine. Dacă aș fi fost mai puternică poate nu era nevoie de o decizie atât de drastică, să plecăm doar cu ce încăpea în mașină, într-o țară aproape necunoscută, cu o limbă neînțeleasă și cu o singură cunoștință aici, o fostă jurnalistă Reuters (Roxana Dascălu), retrasă
după pensionare la moara veche a satului. Ajunsesem însă în punctul în care o astfel de decizie a fost mai ușoară decât gândul că rămân și mă tot evit, mă tot amân, mă tot înstrăinez de mine.

TLOA: Ce ai găsit în Franța? Ce ți-a oferit această țară? Există ceva în noul mod de viață care ți-a schimbat perspectiva asupra conceptului de artă și asupra rolului tău ca artist? 

Mirela: Marea diferență pe care am găsit-o aici este relația cu timpul. Aici timpul ți-e prieten, curge încet, nu se grăbește. Îți oferă șansa să te asculți mai bine. Iar atunci când spui oamenilor că ești artist ești respectat. În România se mai întâmplă să spui că ești pictor și lumea să te întrebe: bine, bine, pictor, dar ce lucrezi?

TLOA: Ești un artist care experimentează cu subiecte până le duce la epuizare. Povestește-mi te rog despre dragostea ta pentru muzică, știu că ai avut o serie de lucrări care porneau de la fragmente de partituri. 

Mirela: Acele lucrări despre care menționezi au fost desene, pentru că în micul apartament din București eram limitată la anumite tehnici de exprimare, iar desenul și colajul erau variante comode. Iar epuizarea temei vine din faptul că mi-e greu să renunț la o temă atunci când am ales-o. Ajungi să te identifici într-un fel cu ea, iar muzica face parte din viața noastră de când ne naștem. Am expus acea colecție în cadrul festivalului Enescu din 2013.
În afară de tema maternității, temele pe care le aleg sunt inspirate din ce citesc sau ce am citit, uneori tot ce am nevoie este un citat de Emil Cioran sau o poezie de Nichita Stănescu. Singura regulă este să nu mă opresc din citit. Următoarea temă este Cioran și par pesimistă dacă zic că-l iubesc.

TLOA: Ai condus timp de 5 luni, alături de alți 2 artiști, o galerie de artă. Visai să faci asta în România? 

Mirela: Într-un moment în care îmi căutam un atelier am găsit un spațiu minunat, potrivit însă nu pentru un atelier, ci pentru o galerie. Am vorbit cu doi artiști francezi, Laurence Bourgeois și Jean-Marc Barrier, și lucrurile au mers de la sine: în două luni, micuța galerie POEM se deschidea în Chalabre, o mică localitate din Occitania, pe care am închis-o la începutul anului și aștept să mă implic în noi proiecte după această perioadă. Totuși, de menționat că o galerie-artist este mult mai ușor de născut și păstrat decât o galerie clasică, unde galeria trăiește din comisioane, unde artistul nu se implică 100% pentru că lasă galeriei această treabă.
În România clar nu aș fi îndrăznit să visez la așa ceva, îmi amintesc doar că fiind în București am căutat asiduu un atelier în proximitatea locuinței noastre și nu am găsit nimic. Nici măcar o cameră, un garaj, nimic… Cred că există teama că un artist nu poate să-și plătească chiria și oamenii sunt reticenți, preferă firme sau să le lase ruină.

TLOA: Cele mai noi lucrări ale tale merg mult pe ideea de femeie, maternitate și conexiune între oameni, un fel de poartă peste lumi și generații. Când s-a produs schimbarea – de la muzică la legături umane și emoție? 

Mirela: Momentul în care o femeie devine mamă este nașterea unui nou univers. Nu poți să devii mamă și să nu ai nimic de spus despre asta. Maternității îi voi fi recunoscătoare mereu, m-a renăscut, m-a împuternicit și m-a schimbat irevocabil. Vorbeam mai sus despre teme duse la epuizare. Aceasta nu se va termina niciodată, iar o mamă va înțelege perfect la ce mă refer.

TLOA: Spune-ne câte ceva despre noua ta serie de lucrări – ce reprezintă ele?

Mirela: Pregătesc o serie nouă de lucrări inspirate de Emil Cioran, pentru o expoziție în 2021 când se împlinesc 110 ani de la nașterea sa, dar până atunci am o serie de lucrări pentru o expoziție pe care o am planificată la final de iulie, este despre sfere. Sferele ca suflete. Despre siluete fără suflet, despre suflete fără corp. Despre acea zonă fină, abia perceptibilă ce ne înconjoară.  (Update: expoziția s-a amânat pentru decembrie.)

TLOA: Se poate autosusține un artist dacă nu e în „miezul” situației? Putem face o comparație între viața în mediul rural în România și viața în mediul rural în Franța? 

Mirela: Încă nu știu care este cheia succesului ca artist, iar această pauză autoimpusă n-a ajutat deloc. Pot să spun că fiind la început de drum aici, vând lucrări doar la contactul direct cu privitorii. Atunci când expun. Încă nu am cucerit online-ul…
Despre autosusținere nu știu dacă putem vorbi în primii ani ca artist, este un alt fel de a trăi, după mulți ani în care lunar intra un salariu în cont, ai nevoie de o resetare mentală care nu este ușoară și nici nu se poate face de pe o zi pe alta.

Din păcate nu am trăit în mediul rural din România. Am auzit de sate care se populează cu artiști, de tineri care se întorc la agricultură, cred că este o perioadă bună și pentru mediul rural din România, atâta timp cât se caută autenticitatea și ea a mai rămas în profunzimea satelor astfel încât să se lase descoperită…

TLOA: Cum s-a simțit perioada asta pentru tine ca artist? Aveai planuri înainte de COVID-19? Câte dintre ele s-au materializat sau s-au amânat și câte s-au anulat? 

Mirela: De fapt, restricțiile m-au prins cu o expoziție panotată, vernisată pe 6 martie, dedicată femeii. După zece zile, lucrările mele au rămas închise în acest spațiu expozițional, care este chiar biblioteca unui orășel din apropiere și nici acum, la momentul redactării acestui articol, la final de lună mai, nu am reușit să le recuperez. Sunt înconjurate de cărți și sper că le este bine. Următoarea expoziție planificată este la final de iulie. Încă nu știu cum va fi, dacă va fi. Ce-i drept, în perioada de restricții m-am refugiat să lucrez pentru această viitoare expoziție și, deși lucrările sunt puțin mai agitate, mai dinamice, sunt mulțumită de rezultat. Titlul expoziției, pe care o voi avea împreună cu prietenii mei artiști de la galerie, este Bruit blanc, acel zgomot de fond mereu prezent.

TLOA: Care este poziția Franței și a comunității voastre față de artă în general? Dar în această perioadă? 

Mirela: Aici, cum este și în România UAPR, există o organizație numită Maison des Artistes. Ea este cea care în această perioadă s-a zbătut să informeze artiștii despre mijloacele de ajutor din partea statului, ea a organizat cursuri online despre promovarea pe Instagram, a trimis oferte de materiale pentru această perioadă. Nu știu dacă a fost suficient.

Nu știu cum a fost în România această perioadă, am observat inițiativa UAPR Alba de a-și promova artiștii și de aici din afară pot spune că acum cred că Alba este locul unde s-a răsturnat carul cu talent! Ferice de acei artiști pe care izolarea i-a găsit cu materiale suficiente de pictură și au găsit pacea să creeze. Cred că vom avea o multitudine de expoziții legate de acest subiect și cu lucrări făcute în carantină.

TLOA: Povestește-mi puțin despre comunitatea ta – știu că îmi ziceai că numai în satul tău există mulți artiști și meșteșugari. Ce sentiment îți dă? Simți că ai găsit ceva ce căutai? 

Mirela: Când am ajuns aici și vorbeam cu vecinii spunând că sunt pictor, aproape fără excepție îmi răspundeau: și eu, sau un alt membru al familiei, așa că unul dintre primele evenimente organizate aici a fost o expoziție cu artiștii satului, profesioniști sau debutanți. Imaginează-ți ce surpriză am avut când 25 de săteni au venit cu lucrări de pictură, sculptură, ceramică, fotografie. 25 din 200 de locuitori câți are satul. Pe lângă ei există o femeie colecționară de chimonouri, pasionată de cultura japoneză, există tineri care meșteresc bricege și mulți pasionați de natură.
Este ceva special în această regiune, este un magnet pentru artiști, nu doar artiști plastici, ci și muzicieni sau scriitori. În sat l-am cunoscut pe Radu Tănăsescu, un ceramist extraordinar, iar în satele vecine trăiesc sculptori de origine română de talie internațională: Ariel Moscovici și Nicolae Fleissig. Te simți mic, dar simți că ești unde trebuie.

Chestionarul Silvanei

TLOA: Definește artistul din tine în trei cuvinte.

Mirela: Vorbăreț, curios și viu.

TLOA: Lucrările tale spun că…

Mirela: Dincolo de ceea ce le șoptesc eu când le concep, ele au mesajul lor personal pentru fiecare privitor în parte.

TLOA: Muzica preferată

Mirela: Momentan ascult orice cu chitară, pentru că băiețelul meu de 3 ani este pasionat.

TLOA: Cum te definește mama ta?

Mirela: Ambițioasă și inteligentă mi-a zis. Nu știu de unde prima caracteristică, nu mă simt ambițioasă, dar inteligentă știe clar că sunt, pentru că facem împreună competiții de sudoku nivel dificil…

TLOA: Arta, Zână sau Balaur?

Mirela: Balaur. Nu se poate fără să te simți mic în fața artei…

TLOA: Programul unei zile de artist…?

Mirela: În fiecare zi, un artist se gândește la lucrarea în curs, la următoarea lucrare / expoziție și la o lucrare veche pe care vrea s-o mai modifice. Iar pentru mine în program intră acum amenajarea atelierului. Cel mai frumos vis devenit realitate.

TLOA: Ce răspunzi oamenilor care te întreabă din ce trăiești?

Mirela: Această întrebare este mereu o capcană ca oamenii să-ți verse fricile lor. Pentru că banii sunt frica multor oameni și banii sunt motivul pentru care își reprimă visurile și pasiunile. Câți oameni nu mi-au povestit la galerie că așteaptă să se pensioneze ca să picteze… Nu există nimic constant în finanțele unui artist. Trebuie să lași Universul… Cum explici asta?

TLOA: Figurativ sau abstract? De ce?

Mirela: Nici nu le pot vedea separate clar. Caut simbolismul în tot ce ne înconjoară, dar caut o conceptualizare abstractă, nu realistă… Am pictat când am venit în Franța sufletele platanilor, pentru că aleile de platani aici sunt senzaționale. Există povești care spun că aceste alei au fost plantate de femeile care își așteptau bărbații din război… să aibă umbră când se întorc acasă. Cât de frumos, nu-i așa? Și cred ca se încadrau la un stil abstract-figurativ.

TLOA: Dacă oamenii ar fi nevoiți să își reducă cunoștințele din istoria artei la un singur artist, care ar fi acela?

Mirela: Orice artist din zona artei conceptuale. Cred că arta are multe de spus, dincolo de partea estetică.

Pe Mirela o găsiți aici.

Post Author
Silvana Dulamă-Popa

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *