Abonează-te la newsletter

Abonează-te la newsletter și îți garantăm doza periodică de artă.

A fi sau a nu fi expert în artă

Când mă documentam despre printuri și despre părerile care există în lumea artei despre achiziționarea de print versus achiziționarea unei picturi, am dat peste un video amuzant.

Niște băieți puși pe glume au înrămat un print de la Ikea și l-au așezat maiestuos pe un șevalet în mijlocul Muzeului de Artă Modernă din Arnhem, Olanda. Ca poanta să fie poantă până la sfârșit, s-au îmbrăcat ca un dealer de artă (păstrând toate stereotipurile: ochelari, sacou, freză doar puțin neglijentă, aer inteligent) și au început să întrebe experți în artă ce părere au despre „opera” respectivă.

Da, o să spuneți că nu e amuzant, că este de fapt trist că experții respectivi au ales să creadă că afișul vedetă este o operă de artă care valorează 2.5 milioane de euro, când, de fapt, e un print amărât. Și atunci eu vă întreb: de ce e trist?

Să ne gândim logic: ești un vizitator într-un muzeu mare. Dai într-o sală peste o piesă care pare să aibă loc de cinste, ba unde mai pui că lângă ea e și un domn care pare specializat și care îți cere părerea. Nu vrei să te faci de râs oricum, plus că, la modul cel mai sincer, tema în sine și cum e redată vizual are ceva suprarealist și chiar instigator.

Concluzia generală e că oamenii ăștia nu știu să distingă o operă de artă de un afiș Ikea, ceea ce bineînțeles ne lasă cu impresia generală că avem de-a face cu mulți necultivați și falși iubitori de artă.

Ei bine, nu pot să fiu de acord. O educație artistică ar trebui să fie obligatorie încă din școala primară, deci aici intervine datoria statului și a celor din domeniu, care ar trebui să se implice mai activ și să militeze mai mult pentru asta. Și vă spun eu, cei mici înțeleg foarte bine cum stă treaba cu arta egipteană și cu arta preistorică, ba chiar sunt încântați să descopere forme noi și exotice pentru universul lor limitat la blocuri gri și bănci în colțuri.

O educație artistică temeinică, începută de pe băncile școlii, nu înseamnă doar că vom fi capabili să știm ce privim într-un muzeu, ci și că putem să purtăm nenumărate conversații. Să înveți despre artă înseamnă cel mai mult să te redescoperi și nu cred că poți spune asta despre prea multe domenii de studiu. Ca să nu mai spun că îți lărgești gândirea în direcții noi, ceea ce te ajută să găsești soluții noi la probleme vechi.

Urmează apoi datoria pe care instituția muzeală o are față de orice vizitator: un ghid de bază, în care să se pună accentul pe lucrurile interesante pe care le știm despre o operă de artă. Uneori, reținem mai degrabă că opera a fost furată de cinci ori decât că e pictată în tehnica x sau y. Și asta nu e deloc greșit, fiecare om sortează informația altfel, iar majoritatea ne dăm în vânt după aspectele superficiale.

Ca muzeograf, trebuie să îți faci publicul să iubească fiecare vizită pe care o are la tine în „casă”. E un lucru imperios necesar dacă vrei ca instituția să funcționeze și dacă vrei ca oamenii respectivi chiar să plece cu ceva în minte. Altfel, e doar o vizită banală.

Totuși, există câteva aspecte de care putem ține cont pentru a fi siguri că nu cădem în capcana „Ikea”:

  1. Fii sceptic! Cum am mai spus, arta este subiectivă, așa că nu trebuie să-ți placă o operă doar pentru că cineva te îndrumă în direcția respectivă. Ai dreptul să spui „nu îmi place” dacă ți se pare oribil sau să spui „aș prefera să mă documentez” decât să faci pe cunoscătorul. Nimeni nu s-a născut învățat și, sincer, o conversație în contradictoriu aduce de cele mai multe ori mai multe beneficii decât o conversație în care interlocutorii se aprobă unul pe celălalt. În afară de asta, specialiștii care iubesc arta fără orgoliu o să fie încântați să îți explice de ce totuși ar trebui să te gândești de două ori când spui că o operă este îngrozitoare, fără să te facă să te simți vinovat de părerea ta. Ce alegi în final ține de tine, discuția în sine e importantă.
  2. O lucrare se privește cel mai bine atunci când ești la o distanță egală cu diagonala operei. Totuși, nu ezita să te apropii. Poate că viziunea de ansamblu îți oferă povestea întreagă, dar și de aproape ai să descoperi multe informații. În primul rând, la o pictură poți observa straturile de culoare, ceea ce te ajută să-ți dai seama dacă vorbim de o pictură sau un print.
  3. Întreabă cine este artistul, iar dacă nu știi nimic despre el, nu te oprește nimeni să te informezi și să spui că preferi să-ți exprimi părerea la următoarea vizită.
  4. Ia-o așa cum e – adică o glumă. Când ți se cere să estimezi financiar o lucrare, fii sigur că nimeni nu o să țină cont de părerea ta. A estima o lucrare nu e treabă ușoară și se face de către experți după multe ore de cercetare, în funcție de anumiți factori. Așa că părerea ta într-o astfel de situație poate apărea din două motive: cineva vrea să facă o glumă, ca în materialul prezentat anterior, sau se dorește o părere directă de la cei care ar fi dispuși să investească în artă. Poate fi un fel de studiu sociologic din care inițiatorul lui să deducă ce sumă de bani a-i investi pe viitor într-un anumit tip de artă.

După cum ai văzut deja, cei mai mulți dintre cei intervievați s-au amuzat copios pe seama lor atunci când au aflat ce gafă au făcut. Cu mici excepții evident, care sunt cu atât mai amuzante pentru că nu e niciodată bine să te iei prea în serios.

Așadar, data viitoare când ești într-un muzeu și ți se cere părerea despre o operă de artă, ai să știi cum să reacționezi și ce să faci în așa fel încât să nu cazi în plasa unui „specialist” doar pentru că are ochelari și freza ciufulită.

Post Author
Silvana Dulamă-Popa

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *