de Delia Bran, istoric de artă

Am avut recent ocazia să privesc câteva tablouri ale pictorului basarabean Valentin Rusu, prin curtoazia galeriei MECENA.ART – Not Your Usual Gallery. Experiența a fost una electrizantă pentru ochi și gustoasă pentru suflet. Valentin Rusu practică un soi de artă ce te atrage și apoi, devii captiv, gândul și privirea îți rămân acolo. Este asemeni unei femei seducătoare ce te atrage în mrejele ei fără să știi exact când te-ai îmbătat de parfumul ei. Nu este de mirare că subiectul predilect al artistului este însăși femeia. Aceasta apare în multiple și diverse ipostaze, unele dintre ele foarte ludice, altele erotice, în altele este doar un animal îmblânzit.

Școlit în Republica Moldova, la Chișinău, unde a preluat tainele picturii succesiv de la Timotei Bătrânu şi Eduard Conincov în clasele primare, mai apoi de la prof. Ion Morărescu și Anatol Gurău, pentru a aprofunda cu prof. Sergiu Fusu şi Alexei Colâbneac. Este, poate, de amintit și faptul că are șansa să se învețe în anii 1990. Deși poate părea o neșansă, este în realitate un mare noroc, pentru că aceste vremuri îi oferă libertatea maximă de expresie artistică, fără însă a neglija aprofundarea tehnicilor.

Află cum poți vizita Unraveling the world, expoziția online a lui Valentin Rusu aici.

Pictor virulent în paleta cromatică și generos în straturi picturale aplicate succesiv, spre a scoate dintre ele cea mai bună versiune a picturii sale. Da, este un neoexpresionist foarte sălbatic, cu puternice accente de instinct în compozițiile lui. Dacă privești pictura lui de foarte aproape poți vedea cum s-au îmbinat straturile de culoare într-o geografie anume pentru a scoate la iveală combinația perfectă. Însă, poate cel mai interesant aspect al picturii lui este modalitatea în care alege să nu părăsească compoziția, să rămână prezent, chiar în absența. Poate cel mai elocvent astfel de exemplu este în pictura Cuprinsele unde vedem cele două prezențe, de sus, dintr-un zbor de pasăre, asemeni lui Dumnezeu. Apoi, pânza intitulată Jucătoarea este un exemplu și mai clar al privirii de demiurg pe care artistul o are asupra operei lui. Deși am fi tentați să spunem că lucrările lui sunt puternice pentru că debordează de energie, putem considera și această privire specială pe care ne-o oferă, ca fiind, o marcă a picturii lui. Într-o oarecare măsură, pictorul pare să comploteze cu privitorul tabloului spre defavoare personajelor sale pe care le pune în cele mai intime sau contorsionate situații în pânzele sale.

Atunci când tratează un peisaj sau o natură statică, Valentin Rusu pare să se camelonizeză, în sensul că schimbă tehnica. Cromatica provocatoare rămâne, doar că acum este tratată suav în culori de apă, nu de ulei. O Catedrală primitoare cu detalii aproape realiste sau o vază cu flori ce trezește imaginația și se multiplică urmărind măsura petalelor sale cu o ritmicitate muzicală sunt exemple de subiecte abordate de artist prin care descoperim într-o altă manieră sensibilitatea acestuia. Fără tăgadă vedem și o excepțională măiestrie a tehnicii. Însă, poate, subiectul cu care se simte cel mai bine este tratarea corpului feminin. Acest lucru se vede și din lejeritate cu care îl abordează și din frumusețea prin care fiecare personaj invită privitorul la dialog.

Personal, preferată mea este lucrarea Jucătoarea. Vouă care v-a plăcut cel mai mult?