În perioada 3 – 29 martie 2021, la Sala de expoziții „Constantin Brâncuși” se desfășoară expoziția ARTE TEXTILE AMBIENTALE 2021, Master I, II.
Expoziţia ARTE TEXTILE AMBIENTALE 2021, Master I, II aduce ȋn atenţia publicului un caleidoscop tematic și tehnic, fascinant prin ingeniozitatea juxtapunerilor cromatice și formale, dar și prin conţinutul ideatic. Protagonistele prezentului eveniment sunt tinere artiste, studente ale Departamentului Design Textil şi Arte Textile, din cadrul Facultăţii de Arte Decorative şi Design, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, coordonate de conferenţiar univ. dr. Daniela Frumuşeanu.
Acestea sunt: Livia Elena Greaca (Master an II), Laura Maria Greaca (Master an II), Ionela Apetrii (Master an II), Maria Alexandra Frȋncu (Master an II), Simina Mirea (Master an II), Ramona Şercӑianu (Master an II), Nicoleta Bucșaru (Master an I) și Ana Stanoievici (Master an I).

Lucrările expuse sunt instalaţii artistice textile şi ansambluri decorative pentru interior imprimate/ţesute realizate în tehnici tradiţionale / neconvenţionale specifice mediului textil, destinate spaţiilor private sau publice. Datoritӑ ţinutei artistice reprezentatӑ de: profunzimea conceptului, preţiozitatea și acurateţea reprezentӑrii detaliilor, dar și a forţei de convingere a ansamblului, multe dintre operele prezente ȋn cadrul acestei expoziţii constituie un etalon de profesionalism ȋn domeniul artelor vizuale.
Instituţii organizatoare: PALATUL PARLAMENTULUI, CENTRUL INTERNAŢIONAL DE CONFERINŢE, SALA DE EXPOZIŢII ,,CONSTANTIN BRÂNCUŞI”, UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE BUCUREŞTI Coordonator/Curator/Organizator: Frumușeanu Daniela Colaborator: technician Imprimerie Rodica Marin Procesare digitalӑ afiș/banner: Ionela Apetrii Imagine afiș/banner: ,,Riga Crypto”, autor Ionela Apetrii
Perioada de expunere: 3-29 martie 2021 Program de vizitare: de luni – vineri inclusiv 9:00–17:00. Intrarea este liberӑ. Adresa este Str. Izvor 2-4.
Parteneri: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Asociaţia D’arte Da Vinci Partener media: Modernism
O parte din lucrările Laurei și Liviei Greaca sunt disponibile pe site-ul www.mecena.art